Baltagul de Mihail Sadoveanu (autor canonic)
roman traditional - roman mitic si baladic
 |
| baltagul-mihail-sadoveanu-rezumat |
Mihail Sadoveanu, "Ceahlaul literaturii romane", cum l-a numit Geo Bogza, "stefan cel Mare al literaturii romane" cum i-a spus G.Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala.
Universul taranesc
Viata satului romanesc (tema spiritualitatii satului romanesc) este principala tema a epicii sadoveniene, intrucat "taranul roman a fost principalul meu erou", marturisea Sadoveanu intr-un discurs tinut la Academia Romana. Taranul sadovenian este locuitorul de la munte, moldoveanul cu viata aspra ca si meleagurile prapastioase pe care este sortit sa traiasca (asa cum ilustreaza prozatorul in legenda de la inceputui romanului "Baltagul"). Puternic individualizat in literatura romana, taranul lui Sadoveanu se particularizeaza prin cateva trasaturi specifice:
- taranul, ca pastrator al lumii vechi, arhaice si patriarhale;
- taranii moldoveni sunt oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii si al libertatii, aparatori ai unor principii de viata fundamentale statornicite din vremi imemoriabile;
- rabdatori in suferinta, tin in sufletul lor dureri nestinse, se retrag in mijlocul naturii sau rabufnesc cu violenta, implinindu-si dreptatea, mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane;
- universul sufletului taranesc se compune din adevar, dreptate, demnitate si iubire patimasa: "Fa-te si tu ce-i putea, dar mai ales un om cumsecade sa te faci! Sa nu rapesti munca saracului [...], sa nu-ti bati joc de nevoiasul care varsa lacrimi pe brazda" ("La noi in Viisoara");
- inclinatia lor catre confesiune, placerea de a povesti intamplari din "vreme adanca".
Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a aparut in noiembrie 1930 si este un adevarat "poem al naturii si al sufletului omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari" (George Calinescu). Versul moto, "Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un cane", argumenteaza viziunea mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare, aceea a existentei duale ciclice, succesiunea existentiala" de la viata la moarte si din nou la viata.
Romanul "Baltagul" a fost scris in numai 17 zile si publicat in noiembrie 1930, cand Mihail Sadoveanu implinea 50 de ani, fiind primit cu "un ropot de recenzii entuziaste" de catre exegetii vremii. Romanul are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti: "Saiga" (setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii ce domina toate faptele eroinei), "Dolca" (ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincios), "Miorita" (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia asupra mortii sunt numai cateva dintre cele mai semnificative elemente ale baladei ce se regasesc si in roman).
Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii de viata fundamentale, statornicite din vremuri imemoriabile.
Semniflcatia titlului. Mit si traditie
Titlul este simbolic, intrucat in mitologia autohtona baltagul este arma magica si simbolica menita sa implineasca dreptatea, este o unealta justitiara. Ea este, in basmele populare, furata de fortele malefice (zmei) si redobandita de personajul pozitiv. Principala trasatura a baltagului este ca, atunci cand este folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta nu se pateaza de sange: "...unealta raului se dovedeste a fi, intoarsa, arma binelui [...]. Baltagul da prilej Vitoriei Lipan ca, prin abile intrebari, sa-l ispiteasca pe Calistrat Bogza afara din tacerea sa pentru a vorbi si a se demasca; in sensul basmului arhaic, baltagul este unealta magica, insusita de raufacator si recucerita de erou. Obiectul pare investit cu puteri uimitoare: atata vreme cat se afla in posesia lui, raufacatorul se pastreaza ascuns; pierzandu-l, el apare cu adevarata sa infatisare. Cartea lui Sadoveanu se cheama «Baltagul» asa cum se cheama unele basme «Nuielusa fermecata» sau «Palosul nazdravan»". (Petru Mihai Gorcea - "Nesomnul capodoperelor - Basmul eternei repetitii. Insemnari sadoveniene")
Cuvantul "baltag" poate veni si de la grecescul "labrys", care inseamna secure cu doua taisuri, dar si labirint. In roman este vizibil simbolul labirintului ilustrat de drumul serpuit pe care il parcurge Vitoria Lipan in cautarea sotului, atat un labirint interior, al framantarilor sale de la neliniste la banuiala apoi la certitudine, cat si un labirint exterior, al drumului sapat in stancile muntilor pe care il parcursese si Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale serpuite, aminteste curgerea continua a vietii spre moarte si a mortii spre viata: Vitoria porneste in cautarea sotului din interior, din intuneric pentru a putea ajunge in exterior, la lumina.
In mitologia universale, labirintul este casa securii duble, sugerand dualitatea existentiala, adica un simbol al vietii si al mortii. Centrul acestui labirint este rapa dintre Suha si Sabasa, unde zac osemintele lui Nechifor Lipan.
Structura romanului evidentiaza doua componente: una simbolica-mitica si cealalta epica-realista, care se interfereaza pe parcursul intregului roman.
Romanul "Baltagul" este o opera epica, deoarece naratorul omniscient isi exprima indirect sentimentele si conceptiile prin intermediul personajelor si al actiunii. Modalitatea narativa se remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului si relatarea la persoana a III-a, fapt ce argumenteaza detasarea acestuia de evenimente.
Timpul in care are loc actiunea este limitat si cronologic, intamplarile se petrec din toamna pana in primavara, dar nu este precizata perioada, deoarece Vitoria Lipan traieste intr-un timp mitic romanesc, un timp spiritual al credintelor si datinilor stravechi, care au valabilitate in orice epoca. Perspectiva spatiala este reprezentata de meleagurile accidentate si stancoase ale muntilor din Moldova, ilustrand viata aspra a muntenilor.
Actiunea este complexa, iar structura este mai complicate decat la povestire sau la nuvela. In cele saisprezece capitole, precedate de o legenda fascinanta, sunt povestite, in principal, actiunile Vitoriei Lipan de a afla adevarul despre absenta sotului ei si de a implini dreptatea, prin pedepsirea raufacatorilor. Specific romanului este si conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului ei chinuit de incertitudine, in care se manifesta un drum launtric sinuos, de la neliniste la adevar, numit labirint interior, care contureaza un personaj mult mai complex decat in povestire sau nuvela.
Cele saisprezece capitole ale romanului evidentiaza trei idei esentiale:
- primele 6 capitole cuprind asteptarea femeii dominate de neliniste si speranta, de semne rau prevestitoare, se prezinta gospodaria Lipanilor, oamenii si obiceiurile locului;
- capitolele 7-13 ilustreaza cautarile Vitoriei pe drumul parcurs de Nechifor Lipan, in care sunt trimiteri la obiceiuri si traditii (botez, nunta), precum si descrierea locurilor abrupte ale munfilor.
- ultima parte (14-16 capitole) evidentiaza gasirea ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor, ritualul inmormantarii, demascarea criminalilor, infaptuirea actului justitiar, si ideea de ciclicitate existentiala a vietii catre moarte si din nou la viata, "sa luam de coada toate cate-am lasat".
Constructia subiectului
Incipitul il constituie legenda privind randuielile pe care Domnul-Dumnezeu le-a stabilit pentru toate neamurile omenesti, dupa facerea lumii. Legenda o spunea Nechifor Lipan "la cumatrii si nunti", de la care era nelipsit in vreme de iarna si aceasta poveste ii vine in minte nevestei lui, Vitoria, din memorie afectiva, ea avand aici rolul de narator-mesager. Legenda este o prezentare a locuitorilor din "muntii tarilor de sus", a trasaturilor aspre de caracter generate de traiul in locuri stancoase, a vietii dure a muntenilor, carora Dumnezeu le harazise sa stapaneasca ce au si in plus le daruise "o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru".
Actiunea romanului este simpla, subiectul avand un singur fir epic si anume drumul parcurs de Vitoria Lipan in cautarea sotului sau, Nechifor. Efortul cautarii urmeaza un traseu diflcil si sinuos, Vitoria parcurgand un drum al nelinistilor si al zbuciumului sufletesc, sub forma labirintului interior si altul, un labirint exterior, pe cararile serpuite si inguste ale muntilor, dorind sa afle adevarul si sa implineasca dreptatea.
in Magura Tarcaului, Vitoria Lipan este ingrijorata ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, Nechifor Lipan, care plecase la Dorna sa cumpere o turma de oi si nu se intorsese cum ar fi trebuit si nici nu daduse vreo stire. Niciodata pana acurn el nu intarziase atat de mult (73 de zile), desi zabovise, uneori, la vreo petrecere, caci ii placea cantecul si vinul bun. Femeia incerca sa ajunga pana la el cu gandurile, ii auzea in mintea ei numai glasul, dar "nu putea sa-i vada chipul".
Lipanii aveau atata avere "cat le trebuia" si, din cei sapte copii "cu cat ii binecuvantase Dumnezeu", mai traiau doi: o fata, Minodora si un baiat, Gheorghita.
Framantandu-se pentru intarzierea barbatului ei, Vitoria crede ca are primul semn rau, care "a impuns-o in inima", atunci cand il viseaza pe "Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape", iar alta data il visase "trecand calare o apa neagra [...] era cu fata incolo", ceea ce inseamna ca ceva rau s-a intamplat cu Nechifor. Atunci cand cocosul "se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta", Vitoria intelege ca Nechifor "nu vine", deoarece "cucosul da semn de plecare", iar "nourul catre Ceahlau e cu bucluc".
Incercand sa gaseasca raspuns la semnele rau-prevestitoare, Vitoria se duce la preotul Danila, care ii promite ca va face o slujba si va citi la biserica pentru ca Dumnezeu "sa faca lumina si are sa-ti aduca pace".
Femeia se duce si la baba Maranda, vrajitoarea satului, care ii spune ca Nechifor si-a gasit "una cu ochii verzi si cu sprancenele imbinate", oferindu-se sa faca vraji ca sa-l aduca inapoi. Vitoria refuza, pentru ca vrea ca mai intai sa faca "rugaciunile cele de cuviinta la Maica Domnului", apoi sa tina "post negru douasprezece vineri in sir" si pana atunci poate ca vine si Lipan acasa.
Banuiala ca s-a intamplat o nenorocire o devora ca "un vierme neadormit", se inchide in sine, sa caute in interiorul ei lumina calauzitoare: "Se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in sine", ilustrand labirintul interior. Concentrarea profunda a Vitoriei era atat de mare, incat "timpul statu", fiind insemnat numai cu "vinerile negre, in care se purta de colo-colo, fara hrana, fara apa, fara cuvant cu broboada cernita peste gura". Desprinsa de realitatea inconjuratoare, ea "se socotea moarta, ca si omul ei care nu era langa dansa", ceea ce inseamna ca de la banuiala ajunsese la certitudine si se hotaraste sa plece in cautarea adevarului, sa afle ce s-a intamplat cu sotul ei: "Daca a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul".
Vitoria pune ordine in gospodarie cu o luciditate impresionanta: pe Minodora o duce la manastire, vinde agoniseala pentru a face rost de bani pentru drum, lasa argatului Mitrea cele de trebuinta si porunci pentru timpul cat va lipsi.
Ii comanda fiului ei un baltag, pe care-l sfinteste preotul si a doua zi, pe 10 martie, Vitoria pleaca impreuna cu Gheorghita in cautarea lui Nechifor, urmand intocmai drumul parcurs de acesta si avand un scop bine definit: "Mai ales daca-i pierit cata sa-l gasesc; cai viu, se poate intoarce si singur".
Episodul narativ al calatoriei contureaza drumul pe care-l parcursese Nechifor si pe care Vitoria il urmeaza intocmai. Nevasta intreaba peste tot, pe la hanuri si pe la oameni, de "barbatul cu caciuia brumarie si cal negru tintat". Ea si Gheorghita sunt insotiti pana la Calugareni de domnul David si primul popas il fac la han la Donea, care le spune ca nu-l mai vazuse pe Nechifor "cam de asta-toamna". Urmatoarele popasuri, la Calugareni, apoi la Farcasa, cei doi drumeti afla ca un muntean care avea "un cal negru tintat in frunte" si "caciula brumarie" trecuse pe acolo. La Borca, satenii i-au abatut din cale, ca sa participe la o cumetrie (masa dupa botezul unui copii), unde Vitoria a inchinat paharul de bautura catre nasi, iar la Cruci, cei doi calatori au dat peste o nunta, unde Vitoria "a primit plosca si a facut frumoasa urare miresei", considerand insa ca este semn rau faptul ca "intai am dat peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul".
La Vatra Dornei, cei doi calatori afla de la prefectura ca in luna noiembrie Nechifor Lipan cumparase trei sute-de oi, fiind cea mai mare vanzare din targ, apoi vanduse o suta de oi la doi munteni si o luasera impreuna spre Neagra. Ca urmare, Vitoria hotaraste sa se intoarca, asa cum presupune ca s-ar fi intors si Nechifor, luand drumul spre casa. Poposind la o crasma de la marginea Dornelor, nevasta afla de "turma de trei sute de oi si de trei oameni calari", precum si de cel care era pe "un cal negru tintat si purta caciula brumarie".
Urmatoarele informatii le capata la Brosteni, la Borca, apoi la Sabasa, afland si aici "urma oilor s-a calaretilor". Coborand muntele, drumetii s-au oprit in satul Suha, unde tinea crasma domnul lorgu Vasiliu, care le spune ca trecusera mai intai oile si ciobanii, apoi sosisera si cei doi stapani, nu trei, cum sustinea munteanca, mai ales ca ii si cunostea, pentru ca erau de prin partea locului: pe cel "cu buza crapata" il cheama Calistrat Bogza, iar pe ceiaialt, mai marunt, Ilie Cutui.
Vitoriei i se pare limpede ca intre aceste doua localitati s-a petrecut omorul. Trecand din nou muntele la Sabasa, pe cand intreba din casa in casa despre Lipan, nevasta descopera cainele sotului ei, Lupu, care ii calauzeste pe Vitoria si pe Gheorghita intr-o rapa, unde gasesc osemintele lui Nechifor Lipan. Femeia observa ca avea "capatana [...] sparta de baltag" si socoteste ca este datoare sa afle adevarul si sa-i gaseasca pe criminali, deoarece "cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca".
Vitoria face randuielile cuvenite pentru mort, anunta autoritatile, se ingrijeste de preot, angajeaza bocitoare si vegheaza ca toate ritualurile sa fie respectate pana in cele mai mici amanunte. Tot satul se adunase la biserica, chemat de zvonul clopotelor si de sunetele buciumelor si s-a facut slujba mare "cum putine s-au vazut in Sabasa".
Episodul denuntarii vinovatilor incepe cu vizita Vitoriei la Prefectura. Ea nu acuza fatis pe nimeni, doar modul insinuant in care-si exprima nedumeririle in legatura cu disparitia unui posibil martor care ar fi trebuit sa asiste la targul facut de cei trei oieri la cumpararea oilor, ori in legatura cu existenta chitantei de primire a banilor ce ar fi trebuit sa se afle in chimirul mortului sunt sugestive pentru inteligenta Vitoriei si inclinatiile ei de detectiv. Este foarte insistenta atunci cand ii pofteste la "ingropaciune" pe subprefectul Balmez, dar si pe Calistrat Bogza si Ilie Cutui, cu scopul de a pune in scena demascarea si pedepsirea criminalilor, dovedind o dibacie deosebita in cunoasterea firii umane.
Dupa inmormantare, pomenirea mortului s-a facut acasa la domnul ioma si, pentru ca era in "vremea postului celui mare", fusese mai greu cu mancarea, dar "bautura era destula si buna, care implinea lipsurile" si Vitoria era multumita ca barbatul ei "isi gasise in sfarsit hodina".
Scena demascarii ucigasilor este cutremuratoare. Indemnandu-i pe meseni sa manance si sa bea, Vitoria observa ca Bogza are un baltag despre care spune ca "e mai vechi si stie mai multe". Apoi, ea incepe sa povesteasca faptele, asa cum se petrecusera, pentru ca i le spusese Lipan atunci cand il priveghease in rapa. Toti mesenii tacusera, iar subprefectul se arata foarte interesat de povestea Vitoriei. Nechifor Lipan umbla la deal, vremea era in asfintit si impreuna cu el mai erau, in afara de caine, doi oameni, unul se uita daca nu trece cineva, iar ceiaialt venea usor in spatele lui, tinandu-si calul de capastru. Cel din urma lui Nechifor, i-a dat lui Lipan "o singura palitura" si barbatul a cazut cu capul in coama calului, pe care ucigasul l-a impins in rapa. Cainele s-a repezit la criminal, dar acesta l-a lovit cu piciorul sub bot, pravalindu-l si pe el in prapastie. Cei doi au incalecat si au plecat, "nu i-a vazut si nu i-a stiut nimeni pana acuma". Il intreaba, apoi, pe Gheorghita daca nu poate citi ceva pe baltagul gospodarului, deoarece ei i se pare "ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care a lovit pe tatu-tau". Pierzandu-si cumpatul, Calistrat se repede la baiat sa-i smulga baltagul, il loveste cu pumnul in frunte pe Cutui, care voia sa-l impiedice, dar Vitoria striga sa dea drumul cainelui, care era legat. Cu "un urlet fioros", Lupu rupe lantul, iar Bogza se napusteste asupra lui Gheorghita, ca sa-i smulga baltagul si sa se apere de caine. Atunci, "feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta", apoi il loveste scurt cu muchea baltagului, in frunte", in timp ce cainele "se napusti la beregata".
Calistrat Bogza marturiseste ca "eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui", fiind impreuna cu Ilie Cutui si recunoscand ca l-au ucis "ca sa-i luam oile".
Odata adevarul aflat si criminalii pedepsiti, Vitoria se pregateste sa se duca acasa, planuind ca se va intoarce pentru parastasul de patruzeci de zi cand vor face un praznic "cu came de miel de la turma cea noua". Tot atunci o va aduce aici si pe Minodora, "ca sa cunoasca mormantul" tataiui ei, apoi se vor intoarce cu totii acasa, "la Magura, ca sa luam de coada toate cate am lasat". Intorcandu-se dinspre moarte spre viata, Vitoria trebuie sa ia de una singura hotarari in ceea ce priveste destinul copiilor ei, finalul romanului ilustrand aceeasi luciditate a femeii, care se gandeste ca nu poate s-o dea pe Minodora "dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei Topor".
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observatie, restrangand descrierea si dezvoltand actiunea prin construirea unor "caractere puternice, variate sau pitoresti", acesta fiind, probabil, cel mai reusit roman obiectiv inspirat dintr-o balada populara: "Nicaieri n-a pus Sadoveanu mai multa obiectivitate si mai putin sentimentalism decat in acest roman" (Nicolae Manolescu - "Sadoveanu sau Utopia cartii").
Caracterizarea personajelor
Vitoria Lipan - personaj principal si figura reprezentativa de erou popular, intruneste calitatile fundamental ale omului simplu de la tara, in care se inscriu cultul pentru adevar si dreptate, respectarea legilor stramosesti si a datinilor "ea nu e o individualitate, ci un exponent al spetei" (George Calinescu). Ea este, asadar, un personaj mitic si un personaj-simbol pentru taranul roman.
Portretul moral reiese in mod indirect, din gandurile, faptele si vorbele eroinei, naratorul conturand, la inceput, trasaturile din exterior spre interior. Gandindu-se la sotul sau, plecat la Dorna sa cumpere oi, Vitoria trece printr-un proces de interiorizare, intreaga sa viata devenind launtrica, "acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute", ceea ce sugereaza o autoizolare de lumea din jur. Nelinistea femeii este cauzata de intarzierea "peste obicei", de 73 de zile, a lui Nechifor Lipan si ea incearca sa intuiasca ce s-ar fi putut intampla cu barbatul ei: "in singuratatea ei femeia cerca sa patrunda pana la el. Nu putea sa-i vada chipul".
Eroina se ghideaza in presupunerile ei dupa stiinta semnelor si dupa experienta sa morala, intuitiva si actioneaza in functie de acestea. Primele semne rau-prevestitoare sunt visele: unul care a "impuns-o in inima", i-l arata "pe Nechifor Lipan caiare cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape", iar alta data l-a visat rau, "trecand calare o apa neagra... era cu fata incolo".
Alt semn este glasul lui Lipan venit din memoria ei afectiva (procedeu artistic), dar "nu putea sa-i vada chipul". Nelinistea devine banuiala, "un viermene adormit" o roade permanent si pentru ea "timpul statu" (timpul mitic).
Vitoria nu masoara vremea dupa calendar, ci se conduce dupa semnele naturii pe care le intelege: vantul da semne "susuind prin crengile subtiri ale mestecenilor", padurea de brad "clipi din cetini si dadu si ea zvon", brazii erau "mai negri decat de obicei", dar mai ales "nourul catre Ceahiau e cu bucluc". Venirea iernii sugereaza asadar drama femeii. Alte semne prevestitoare vin din timpuri mitice: "cucosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta [...] da semn de plecare", deci Lipan nu va veni acasa, ci va trebui sa plece ea la drum.
Cand banuiala devine certitudine, Vitoria porneste in cautarea sotului, zbuciumul si cautarile dinlauntrul Vitoriei fiind labirintul interior, pe care-l parcurge din intunericul nestiintei la lumina certitudinii.
Inaintea caiatoriei simte nevoia unei purificari sufletesti, tine post negru in toate "vinerele negre [...] fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu broboada cernita peste gura".
Hotarata sa afle adevarul si sa razbune moartea barbatului ei, Vitoria reconstituie cu luciditate drumul facut de Nechifor - labirintul exterior-, se amesteca printre oameni intreband cu discretie si inteligenta din loc in loc, din han in han despre omul cu caciula brumarie si calare pe un cal tintat.
Tenace, darza si apriga, punand cap la cap cele aflate cu o logica! impecabila, ia urma oilor si a ciobanilor. Cu o deductie uimitoare de detectiv dovedeste, relatand in amanunt, infaptuirea crimei si-i demasca pe vinovati. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vin dintr-o credinta straveche a poporului si sunt implinite dupa legi nescrise, pentru ca "cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca".
Odata implinita datoria si infaptuita dreptatea, viata reintra in normal, "ne-om intoarce iar la Magura ca sa luam de coada toate cate learn lasat".
In actiunea sa, Vitoria dovedeste spirit justiciar, inteligenta, luciditate, stapanire de sine, devotament si neclintire in implinirea traditiilor si datinilor stravechi.
Gheorghita - fiul lui Nechifor si al Vitoriei Lipan, aflat la inceputul romanului la varsta adolescentei, parcurge, alaturi de mama lui, un drum al initierii catre formarea lui ca barbat, "de-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau".
Portretul fizic sugereaza trasaturile morale ale tanarului. "Gheorghita era un flacau sprancenat", cu ochi adanci ca ai Vitoriei si nu prea vorbaret, dar cand "intorcea un zambet frumos ca de fata", cu mustacioara abia mijita, emana timiditate si un farmec deosebit care starnea admiratia mamei.
Inteligent, el isi cunoaste bine mama, observa toate schimbarile care se petrec cu dansa si, desi sfios si supus, el ii ghiceste toate gandurile.
Devenirea sa ca barbat se face o data cu veghea din rapa a osemintelor tatalui sau, cand se simte infricosat. Desavarsirea formarii lui Gheorghita ca barbat se produce in scena finala, cand il loveste pe ucigasul tatalui sau cu baltagul, implinind dreptatea: "feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare st mai dreapta decat a ucigasului. [...] Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte". Gheorghita ist indeplineste astfel datoria de fiu, infaptuind un act justitiar ca pe un prim pas catre maturitate.
Personaj absent, Nechifor Lipan, sotul Vitoriei Lipan, concentreaza in jurul sau toate actiunile si intreg zbuciumul interior ai femeii, in stradania de a afla adevarul despre omul ei si de a implini actul justitiar al pedepsirii vinovatilor.
Nechifor Lipan era oier din Magura Tarcaului si isi castiga existenta ca toti muntenii, "cu toporul ori cu cata", el fiind dintre "cei mai vrednici", pentru ca-si intemeiase o stana de oi la munte. Naratorul nu face in mod direct un portret fizic, ci il alcatuieste din memoria afectivsa a Vitoriei, care-si aminteste ca avea "mustata groasa, adusa a oala", sprancenele lasate si statura "indesata si spatoasa".
Trasaturile morale ale lui Nechifor se contureaza si din relatarile celor care-l cunoscusera ca pe un om generos, "nu se uita la parale, numai sa aiba toate dupa gustul lui", prietenos si sociabil, era "mester la vorba", oier cinstit si mandru, " om vrednic si fudul". Harnic si priceput, Nechifor isi randuise bine stanele, ciobanii ii ascultau intocmai poruncile, fiind un stapan autoritar, dar corect si prompt in plata simbriilor. In toate locurile pe unde a intrebat de el, oamenii vorbeau cu prietenie despre omul cu caciuia brumarie si calare pe un cal tintat, ca de un muntean "cinstit, platindu-si datoriile si iubitor de animate: "s-a hranit el cu mana lui un cane pe care-l avea".
Legatura spiritual dintre cei doi soti este solida si eterna, ea se bazeaza pe "dragostea ei de douazeci si mai bine de ani". Vitoria si -Nechifor Lipan formeaza o pereche de initiati, un cuplu ce simbolizeaza triumful iubirii asupra dramei existentiale a omului si asupra raului din sufletul omenesc, deoarece "Lumea asta-i mare si plina de rautati".
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu realizeaza o uniune deplina a sufletelor celor doi soti, care comunica nu numai in timpul vietii, ci mai ales dincolo de moarte, ceea ce a facut ca sa fie considerat un roman de dragoste.
Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune concentrata si cu o intriga bine evidentiata.Personajele, puternic individualizate, sunt angrenate in conflicte puternice, iar structura narativa contureazao imagine profunda a sufletului taranesc si a vietii patriarhale. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect, din propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior.
