Tema si viziunea asupra lumii in Povestea lui Harap Alb
Basmul este o specie populara
sau culta a genului epic, unde structura epica se .supune unor-stereotipii. Ele
vizeaza formula introductiva, formula finala si structura .narativa. Formula
initiala este compusa din trei termeni. Unul care arata o existenta (A fost
odata), al doilea neaga existenta (ca nici odata…), iar al treilea este compus
dintr-o serie de circumstante temporale care induc punctual fantasticul.
Formula finala are un rol invers decât cel al formulei initiale. Modelul
structural al basmului contine o situatie initiala de echilibru, un eveniment sau o
secventa de evenimente care deregleaza echilibrul initial, actiunea reparatorie,
marcata de cele mai multe ori printr-o aventura i eroica, refacerea
echilibrului si rasplatirea eroului.’Motivele din basm se grupeaza in perechi
opozitionale: lipsa-lichidarea lipsei, interdictie-incalcarea interdictiei, incercari-lichidarea
incercarilor, violenta lichidarea violentelor. Tema basmului este lupta binelui
impotriva raului.
Povestea lui Harap-Alb este un
basm cult de Ion Creanga, care reprezinta o sinteza de motive epice cu o
circulatie foarte larga. Respectând tiparul basmului, textul incepe cu o formula
introductiva: Amu cica era odata, care avertizeaza cititorul asupra intrarii intr-o
lume a povestii. Spre deosebire de basmele populare, unde formula introductiva
este compusa din trei termeni, unul care atesta o existenta, (a fost odata),
altul care o neaga (ca niciodata) si, cel din urma, format dintr-o serie de
complemente circumstantiale de timp care induc fantasticul, aici intrarea ex
abrupto in text: era odata un craiu, care avea trei feciori… situeaza deocamdata
textul la intersectia dintre povestire si basm. Structura textului corespunde
basmului. Lipsa este marcata de scrisoarea lui Verde- imparat si se
concretizeaza in absenta barbatului, de aceea el il roaga pe fratele lui sa i-1
trimita pe cel mai bun dintre baieti ca sa ramâna urmas la tron. Urmatoarea
etapa este cautarea eroului. in basm, ea se concretizeaza prin incercarea la
care isi supune craiul baietii: se imbraca in piele de urs si iese in fata lor
de sub un pod. Conform structurii formale a basmului cel care reuseste sa treaca
proba este fiul cel mic; el trece proba din doua motive: primul, se inscrie in
etapele initierii cu ajutorul dat de Sfânta Dumineca, care ii spune sa ia
armele tatalui si calul care va veni la tava cu jaratic; al doilea este de
natura personala. El devine protagonistul actiunii. Fiul cel mic este curajos.
Podul reprezinta, in plan simbolic, limita lumii cunoscute – lumea imparatiei
craiului unde codul comportamental este bine cunoscut de fiul cel mic – si
punctul initial al unui spatiu necunoscut. De aceea tatal ii da in acest loc
primele indicatii despre noua lume: sa se fereasca de omul spân si de imparatul
Ros si ii da piele de urs. Din acest moment debuteaza a doua etapa a basmului: inselatoria.
Pe drum, fiul cel mic al craiului se intâlneste cu un om spân care ii cere sa-1
ia in slujba lui. Baiatul refuza de doua ori, dar a treia oara spânul reuseste
sa-1 insele: ajunsi la o fântâna, spânul intra si se racoreste, apoi il sfatuieste
pe baiat sa faca acelasi lucru. Fiul craiului, boboc tn felul sau la trebi de
aieste, se potriveste Spânului, si se baga in fântâna, fara sa-l trasneasca
prin minte ce i se poate intâmpla. Momentul este important pentru imaginea
fiului de crai dinaintea incercarilor. Trasatura vizata este naivitatea, trasatura
marcata direct de autor – fiind boboc la trebi din aiestea, Harap-Alb nu intuieste
ca Spânul, antagonistul sau, are intentii ascunse. Naivitatea eroului e foarte
importanta in evolutia conflictului, intrucât textul urmareste tocmai
maturizarea lui Harap-Alb. Naivitatea se inscrie in codul ritual al initierii
prin care trece fiul craiului. Atitudinea empatica a naratorului este menita sa
sporeasca tensiunea dramatica si sa induca un principiu etic.
Spânul ii fura scrisorile si ii
da un nume Harap-Alb. ii spune ca va trebui sa moara si sa invie ca sa-si
recapete identitatea. Astfel, fiul de crai ajunge la Verde imparat in rol de
sluga a spânului. incercarile echivaleaza cu diverse probe ale ascultarii, indemânarii,
curajului, colaborarii si cumsecadeniei, probe esentiale pentru un viitor imparat.
Din punctul de vedere al simbolisticii basmului, incercarile sunt probe de initiere.
Harap-Alb va trebui sa aduca salati din Gradina Ursului, pietrele pretioase din
Padurea Cerbului si pe fata imparatului Ros. Ultima proba presupune o alta
serie de probe, prin care imparatul Ros tinde sa-si pastreze fata (casa inrosita,
ospatul, fuga fetei, alegerea macului de nisip, ghicitul). Aceste probe se
constituie ca un basm in interiorul basmului initial. Ideea este importanta in
masura in care demonstreaza ingerinta autorului „cult” in structura formala a
basmului. Trebuie mentionat faptul ca secventa violentei lipseste din acest
context, dar aceasta este adusa in final, ca sa sporeasca tensiunea epica.
Lichidarea incercarilor se face datorita ascultarii si a personajelor
adjuvante: calul, Sfânta Duminica, craiasa furnicilor, craiasa albinelor, Gerila,
Flamânzila, Setila, Pasari-Lati-Lungila si Ochila. Lichidarea inselatoriei
debuteaza la sfârsitul ultimei probe. Harap-Alb se intoarce cu fata imparatului
Rosu, care dezvaluie adevarata lui identitate; incercarea spânului de a-1 ucide
pe Harap-Alb (o forma a momentului violentei) este ratata.
Episodul cuprinde scena taierii
capului lui Harap Alb si a reinvierii lui de catre fata imparatului. Abia acum
se realizeaza cu adevarat momentul lichidarii inselatoriei. Prin moartea si
prin reinvierea sa, Harap, Alb va trece intr-o alta etapa existentiala. Prin
moarte simbolica Harap Alb cel naiv lasa locul barbatului matur. in realizarea
acestui episod, Creanga uzeaza de câteva motive populare a caror recurenta in
basmele românesti le confera valoare simbolica. Motivul apei moarte (care incheaga,
coaguleaza) este insotit de motivul apei vii care invie: apa este simbol al vietii
si al regenerarii acesteia. Motivul invierii este urmat de motivul nuntii
finale prin care se confirma maturizarea eroului. Din acest moment poate fi imparat.
Finalul este practic lichidarea lipsei care a generat situatiile conflictuale.
Incheierea basmului pastreaza
formula finala, care readuce cititorul din lumea fantastica: Si a tinut veselia
ani intregi, si acum mai fine inca; cine se duce acolo, be si manânca in lumea
realului Iar pe la noi, cine are bani, bea si manânca, iara cine nu, se uita si
rabda.
Fragmentul se refera la
momentul in care eroul pleaca cu Setila, Ochila, Flamânzila, Pasarila-Lati-Lungila,
Gerila, sa o aduca pe fata imparatului Ros.
Stilistic, textul introduce un
respiro in poveste printr-o cugetare a autorului –narator si prin anuntarea
vecinatatii lui imediate cu eroii basmului. indoiala participativa – vor reusi
sau nu vor reusi – este afirmata, dar imediat negata prin obiectivitatea impusa
– naratorul este obligat sa spuna povestea pâna la capat. El este vocea care va
povesti intâmplarile si va afla finalul lor o data cu cititorul. Registrul
lexical este unul de natura ludic-meditativa. Enunturile sunt niste expresii
paremiologice versificate care in primul paragraf caracterizeaza relatiile
interumane dintr-o perspectiva frustram pesimista. Ideea nu este legata de
stilul autorului – Creanga nu este pesimist -ci este legata de angajarea
naratorului. Afirmând ca lumea este structurata inegal, el deplânge de fapt
soarta lui Harap-Alb silit de spân sa treaca prin multe si periculoase
evenimente. Angajarea subiectiva a naratorului este ameliorata prin folosirea
ghilimelelor – ideile nu ii apartin, ci sunt pareri generale.
Dimensiunea fantastica a spatiului
este sugerata prin fixarea celor doua imparatii: una la o margine a lumii si
cealalta la alta margine a pamântului. Spatiul ramâne orizontal. Nu exista, ca si in basmele populare, doua tarâmuri strict delimitate (tarâmul de sus si tarâmul de
jos), care corespund binelui si raului. Apare, in schimb, o geografie
recognoscibila in descrierea spatiului.
#Setila, #Ochila, #Flamânzila, #Pasarila-Lati-Lungila, #Gerila, #harapalb
